Floare albastra- de Mihai Eminescu

- "Iar te-ai cufundat în stele

Si în nori si-n ceruri nalte ?

De nu m-ai uita incalte

Sufletul vietii mele.



In zadar rauri în soare

Gramadesti-n a ta gandire

Si campiile Asire

Si intunecata mare;



Piramidele-nvechite

Urca-n cer varful lor mare

Nu cata în departare

Fericirea ta, iubite !"



Astfel zise mititica,

Dulce netezandu-mi parul.

Ah ! ce spuse adevarul;

Eu am ras, n-am zis nimica.



- ,,Hai la codrul cu verdeata,

Und-izvoare plang în vale,

Stanca sta să se pravale

In prapastia mareata.



Acolo-n ochi de padure,

Langa bolta cea senina

Si sub trestia cea lina

Vom sedea în foi de mure.



Si mi-i spune-atunci povesti

Si minciuni cu-a ta gurita,

Eu pe-un fir de romanita

Voi cerca de mă iubesti.



Si de-a soarelui caldura

Voi fi rosie ca marul,

Mi-oi desface de-aur parul,

Să-ti astup cu dansul gura.



De mi-i da o sarutare,

Nime-n lume n-a s-o stie,

Căci va fi sub palarie -

S-apoi cine treaba are !



Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,

Mi-i tinea de subsuoara,

Te-oi tinea de dupa gat.



Pe cararea-n bolti de frunze,

Apucand spre sat în vale,

Ne-om da sarutari pe cale,

Dulci ca florile ascunse.



Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n intunecime;

Grija noastra n-aib-o nime,

Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"



Inc-o gura - si dispare...

Ca un stalp eu stau în luna !

Ce frumoasa, ce nebuna

E albastra-mi, dulce floare !



............................



Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra -

Floare-albastra ! floare-albastra !...

Totusi este trist în lume !





--------------------------------------------------------------------------------